Dacă, pe ce cale, când anume, cu ce preţ (şi plătit de cine?) va redeveni Basarabia parte a României pare la fel de imposibil de prezis precum în urmă cu 22 de ani, când devenea aşa-zis independentăRepublica Moldova.
Dintre toate ipotezele, cea mai neplauzibilă este baliverna oficială a reunirii între graniţele comune ale UE şi sub umbrela NATO. De parcă românitatea are nevoie de confirmare şi de oblojire din partea vreunei entităţi suprastatale…
Mult mai important este că o armată de voluntari visează la acest ideal naţional, cu aceeaşi înflăcărare cu care, acum un secol, se visa la trecerea Carpaţilor pentru unirea cu Transilvania. Visul unui Octavian Gogaşi al altora părea la fel de imposibil.
Rusia era tot uriaşă şi puternică în acest colţ de lume. Ca mereu, nimeni în Europa nu ar fi mişcat un deget pentru a repara nedreptăţile istorice suferite de alţii. Şi atunci, o bună parte din elita ţării era absorbită de bunul plac spoit sub forma unor găunoase viziuni politice.
Avem visătorii, avem atenţia stârnită (greu de crezut că or fi mulţi cei care să nu fi văzut scris, chiar şi pe la sate, “Basarabia e România” în ultimii doi ani) şi există şi o iniţiativă legislativă cetăţenească pentru care se cer semnături.
Iniţiatorii doresc o lege care să-i asimileze în bună măsură pe locuitorii Republicii Moldova cu cei ai României, să le faciliteze accesul la muncă şi studii. Pe scurt, să-i facă să se simtă cu adevărat acasă.
A dezlipi de pe aceşti oameni stigma unor cetăţeni de mâna a doua (cum erau în URSS, faţă de ruşi) sau a unor români second hand (cum sunt până azi, în România) este un pas esenţial pentru a le reda demnitatea şi libertatea de a se cunoaşte pe sine.
Astfel, le-ar fi mult mai uşor a se recunoaşte drept români (cum doar 2.2% au făcut-o la recensământul din 2004) , dar cum sunt şi ceilalţi 76.2% dintre locuitorii ţării vecine care s-au declarat moldoveni.
Nici nu e nimic greşit: n-or fi toţi românii moldoveni, dar toţi moldovenii (indiferent de care parte a Prutului, chiar şi cei de peste Nistru) sunt parte a naţiunii române!
Cu paşi mărunţi, mai întâi printr-o asemenea lege care nu pronunţă cuvântul unire– care ar isca scandal deopotrivă la Moscova, cât şi la Bruxelles sau Berlin – se va păşi către întoarcerea Basarabiei acasă.
Nici nu contează, pe termen scurt, cum se va face această unire din perspectivă politică. Peste noapte, oricând, din voia lui Dumnezeu, imperii se pot prăbuşi de parcă nici n-au fost.
Dar este vital ca românii din Republica Moldova să se simtă apreciaţi drept români, mai ales după decenii în care li s-a imprimat în mentalul colectiv tragedia părăsirii din 1940.
Aşadar, acolo unde găsiţi corturile cu inscripţiile “Semnează pentru Basarabia!” şi “Aducem Basarabia acasă!”, opriţi-vă şi semnaţi în favoarea legii!
Nu vă gândiţi la implicaţiile geopolitice ale gestului! Nici nu o să aţâţaţi Moscova mai tare asupra Republicii Moldova (ruşii oricum îşi urmează planurile lor), dacă semnaţi; nici nu o să-i temperaţi manevrele viclene, dacă nu veţi semna!
Nu vă bateţi capul despre cum va arăta legea sau cum, în ţara lui Vodă-Plagiatorul, chiar se va apleca cineva asupra acestei iniţiative a cetăţenilor, nici nu lăsaţi cinismul să vă roadă cu ideea “cum poate conta semnătura mea pentru unire?” sau altele!
Gândiţi-vă la ce mult puteţi schimba în bine viaţa unor oameni (întâmplător tot români) care vor putea călători mai simplu către România şi restul UE!
[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to: Contents/Cuprins]