Ocazie cu care, punând între paranteze cuvintele, fac încă o (foarte dragă mie :-) lecţie de lexic al limbii engleze. Poate că or fi de folos aceşti termeni, cândva, cine-ştie-cui…
Producerea nobilei licori, cu o mare însemnătate în istoria Scoţiei din ultimele veacuri, dar şi în economia scoţiană de astăzi, începe de la lanurile de orz – ingredientul principal.
Plantă uşor adaptabilă unui climat sucit (nu excesiv de friguros, dar adesea lipsit de razele soarelui), orzul (barley) este cultivat în imediata apropiere a distileriilor sau cumpărat de producătorii de whisky de la fermieri locali.
În afara culturilor de orz (poza 2) asemănătoare celor din East Lothian (3), un whisky de calitate mai are nevoie şi de o apă bună (4) de care aceste meleaguri nu duc lipsă.
Se preferă orzul de primăvară (cultivat în martie-aprilie şi recoltat în iulie-august), iar odată strâns de pe câmp, este adus în distilerii, precum cea de la Glenkinchie (5), situată în East Lothian, la vreo 25 km SE faţă de Edinburgh.
Deşi orzul ud a fost vânturat permanent, uscarea lui propriu-zisă urmează a se face într-un cuptor (kiln), cel mai adesea încălzit cu turbă (peat), ceea ce îi dă un iz specific – de pământ şi de fum.
Într-o moară, malţul este măcinat până se face făină (grist), iar aceasta va fi amestecată cu apă fierbinte (la 63-68 grade Celsius), devenind un soi de terci (mash).
În această etapă, terciul din cazane (imaginile 7, 8) mi-a părut că miroase foarte îmbietor, ca o fiertură delicioasă, în care ai fi tentat să te înfigi imediat. Din amestecul fierbinte va rezulta un lichid plin de zaharuri (wort).
Pasul următor este punerea la fermentare, prin adăugarea drojdiei de bere (yeast) şi răcirea la 20-25 de grade Celsius a compoziţiei, care începe să duhnească (9, 10).
Fermentarea transformă zaharurile în alcool, care va fi captat prin distilare (11, 12, 13) sub formă de aburi condensaţi (low wine). Ce rămâne (pot ale) pe fundul cazanului de cupru este folosit ca furaj sau, în viitor, drept combustibil ecologic.
După o distilare dublă (sau triplă la Glenkinchie), whisky-ul (total incolor, dar care îşi capătă culoarea specifică ulterior) este gata de pus la învechit (maturation sau aging) în butoaie, de regulă de stejar, adesea aduse din SUA.
Dacă butoaiele au ţinut anterior alte băuturi (sherry, vin), ele vor îmbogăţi aroma whisky-ului, din care 0.5-2% (angels’ share) se evaporă anual. Legea scoţiană prevede ca Scotch să nu fie numit whisky decât cel maturat minimum 3 ani.
[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to:Contents/Cuprins]