Din vârful muntelui, totul se va vedea mai frumos, iar strângerile din dinţi îşi vor primi răsplata. Acolo sus, toate – care ţi se cuvin, cum altfel? – ţi se vor aşterne la picioare.
Aşa este învăţat fiecare dintre noi în ziua de azi – să fie cel mai bun, să urce cât mai sus, în centrul atenţiei (altora şi a sa). Şi să creadă că acest urcuş merită orice jertfă.
Viaţa, zice-se, ar fi însuşi urcuşul (inclusiv cu inerente căzături, luxaţii etc), iar fericirea ar fi atingerea puhoiului (doar aparent nesfârşit!) de scopuri mici şi mari.
De-abia ajuns acolo sus, toate îşi vor atinge plinătatea şi vei putea zice: “Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te”.
Dacă se poate urca pe ocolite – eşti descurcăreţ. De poţi o faci pe spinarea vreunor fraieri – cu atât mai bine, eşti deştept.
Lumea este indulgentă cu scurtăturile amorale. Importante sunt obiectivul, ţinta, ţelul, targetul – să strângi în pumni năluca aurită din vârful muntelui.
Să te îmbăiezi în aburii părerii de sine, să ai de toate şi să-ţi faci toate poftele. Dacă scopurile împlinite te mulţumesc, ar trebui să fii fericit. Nu eşti?! Schimbă-le!
Numai că, odată şi odată, toate ţelurile (satisfăcute ori ba) se sting, iar atunci, toate cele trăite efectiv sau numai năzuite de-a lungul urcuşului, “ale cui vor fi?”
După creasta muntelui, se prelinge apusul şi, pe măsură ce se aşterne noaptea, urcuşul în sine se goleşte de tot sensul şi de frumuseţea pe care credeai că le are.
Toate bunătăţile strânse (sau doar tânjite) te vor sfredeli veşnic cu goliciunea lor. “Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu”.
[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to:Contents/Cuprins]
Să te îmbăiezi în aburii părerii de sine, să ai de toate şi să-ţi faci toate poftele. Dacă scopurile împlinite te mulţumesc, ar trebui să fii fericit. Nu eşti?! Schimbă-le!
Numai că, odată şi odată, toate ţelurile (satisfăcute ori ba) se sting, iar atunci, toate cele trăite efectiv sau numai năzuite de-a lungul urcuşului, “ale cui vor fi?”
După creasta muntelui, se prelinge apusul şi, pe măsură ce se aşterne noaptea, urcuşul în sine se goleşte de tot sensul şi de frumuseţea pe care credeai că le are.
Toate bunătăţile strânse (sau doar tânjite) te vor sfredeli veşnic cu goliciunea lor. “Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori sieşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu”.
[Pentru toate postările de pe acest blog mergi la/For all the posts on this blog go to:Contents/Cuprins]